„Ce vrei să te faci când vei fi mare?” este întrebarea pe care cei mai mulţi dintre noi am auzit-o de nenumărate ori la colegii de şcoală, părinţi, rude, profesori etc. Printre răspunsuri se regăsea şi profesia de cadru didactic.
Motivaţia alegerii unei asemenea profesii este, cel mai adesea, modelul oferit de un învăţător sau profesor din şcoala primară, gimnaziu, liceu şi, de ce nu, din facultate, iar alegerea este intenţionată, chibzuită. Alţii îmbrăţişează această meserie împinşi de familie, alţii datorită întâmplării, alţii pentru prestigiu, iar unii datorită unor situaţii sociale de la un moment dat. Dar oricare ar fi motivul alegerii nu trebuie uitat că această meserie este una nobilă, aceea de a modela copii, de a forma caractere.
Nu este de ajuns doar să fii un bun specialist în disciplina ta, trebuie să cauţi să-l înţelegi pe copil, să-i afli problemele şi împreună să găsiţi o cale de a le rezolva. Când un elev vine la tine şi te întreabă unde anume a greşit, iar tu, având mai multă experienţă în rezolvarea unor probleme, îi poţi arăta ce poate să facă, te simţi mulţumit. Ştiu asta din propria experienţă. Evident că pot exista şi cazuri când nu poţi oferi un răspuns, o rezolvare la ceea ce ai fost întrebat. Stă în firea noastră să nu ştim anumite lucruri. De aceea există biblioteci. Sau Internet. În fiecare zi apar noi tehnologii, noi informaţii şi nu poţi fi la curent cu ultimele noutăţi. Dar asta nu este o problemă ce nu poate fi depăşită!
Pentru a reuşi în meseria de cadru didactic trebuie să faci totul cu pasiune. Şi cu multă răbdare. A interacţiona cu elevii trebuie să fie o plăcere, nu ultimul supliciu din acea zi. Dacă tu ca profesor sau învăţător nu te apleci spre elev este greu de crezut că acesta va veni spre tine. Iar atunci când comunicarea este întreruptă, apar dilemele. Iar dilemele conduc la frustrări care se dezvoltă în dileme şi mai mari şi ciclul se reia până când între tine şi elev apare o prăpastie ce greu mai poate fi trecută de cineva.
Relaţia cadru didactic – elev este de multe ori prost înţeleasă, în sensul că elevii sunt consideraţi „ultima verigă” şi opiniile lor nu contează. Asta nu înseamnă că elevii şi profesorii trebuie să fie prieteni ”la cataramă”. Trebuie să existe o limită clară între profesor şi elev. Profesorul trebuie să impună respectul doar prin atitudine, iar elevul trebuie să-i ofere acestuia respectul pe care-l merită. Astfel, între cei doi va exista o colaborare strânsă care, în final, se va răsfrânge în rezultatele bune ale elevului.
Nu ştiu dacă aş putea să fac portretul profesorului ideal. Nu contează nici un moment cum arată, din punct de vedere fizic, profesorul. Contează, însă, foarte mult cum se comportă, ce face şi, mai ales, cum face! Asta e tot ce contează. Peste un timp poate că vei uita cum arăta, ce culoare aveau ochii, dacă era brunet sau blond, dacă era înalt sau scund. Tot ceea ce îţi vei aminti este modul în care se desfăşurau orele de curs.
Cariera ta ca profesor nu se măsoară în titluri academice sau lucrări publicate sau cine ştie ce premii. Nici în numărul de elevi avuţi. Faptul că ai fost un profesor bun sau mai puţin bun se măsoară în numărul de elevi care vor regreta faptul că tu te-ai retras din activitatea didactică. Iar cu cât acest număr este mai mare, cu atât vei şti că ai fost un pedagog bun!
Vlad Rodica Daniela
Grupa 40, Buzău
